M-am nascut si traiesc in Bucuresti, de 30 de ani. Nevoile, lipsa alimentelor, a curentului electric, a caldurii si mai ales a libertatii, ne unea familia, asa ca am avut o copilarie linistita, oarecum stabila, nimeni nu stia ce inseamna criza financiara, moguli sau droguri; mergeam si la mare si la munte de 2 ori cu familia, anual si nu ne lipseau banii-copiii au nevoie de limite, asa ca eu le-am avut, din cauza asta poate ca am si un bun-simt exagerat pentru era asta, fata de oameni in general, familie si alte chestii de genul asta; pentru noi, copiii de ‘dascali’ din generatia ceausista, ‘Sarut-mana!’ era ceva obisnuit si deloc exagerat. Imi aduc aminte ca vara mergeam la tara la bunici, in Dobrogea (unde apropos-erau canale de irigatii din Dunare aduse, agricultura mergea binisor, zic eu) si stiam de mica faptul ca atunci cand ieseam ‘pe ulita’ si eram intrebata de oricine ‘A cui esti, maica?’- trebuia sa raspund cu respect intrebarii. Oamenii se uitau cu admiratie si respect la tine, se stia ‘al cui esti’, neamul din care ‘te tragi’ si prin comportament confirmai sau nu ideile ‘bastinasilor’.
Nu mi-a ajutat cu nimic acest bun-simt atunci cand ‘Revolutia din ’89′ s-a ‘intamplat’; eram depasita de somajul in care intrase tata (‘tehnic’-fiind angajat la Turbomecanica), nu stiam ce mai vreau sa fac ‘cand voi fi mare’; imi doream doar sa invat limbi straine-nu stiam cate meserii as fi putut sa practic si ce sa fac in scopul asta; in liceu mi-as fi dorit sa intru la Tonitza, imi placea sa desenez, insa am renuntat si la asta – nici talent cu caru’ nu aveam, nici ambitie si nici ai mei nu o duceau bine cu banii, asa ca atunci cand i-am zis mamei ca eu consider ca nu sunt destul de talentata la desen ca sa merg inainte, probabil ca imi doream foarte mult sa nu ii mai aud ca nu au bani pentru urmatoarea ora de meditatii, nu stiu gradul de constientizare a lipsei de talent cat de mare a fost.
Am terminat facultatea de limbi straine dar nu m-am licentiat-am zis ca nu iau 10, asa ca dau data viitoare; intre timp, am dat de huzurul primilor ani de casnicie 
:) si nu m-am licentiat nici pana acum (poate ca tot in huzur traiesc!:):).
Lucrez in cu totul alta ramura a economiei de piata, insa limbile straine m-au ajutat foarte mult …si limba materna.
Cam atat as putea spune acum despre mine.
